Cum am devenit un fan al telefoanelor ieftine

Deși îmi plac lucrurile noi și de calitate la fel ca oricui altcuiva, experiența m-a învățat să-mi reconsider prioritățile în viață. De aceea, am devenit fan telefoane ieftine. Înainte să mă judeci, ascultă-mi argumentele.

Am avut zeci de telefoane de-a lungul timpului, încă de acum 15 ani. Unele mai ieftine, altele mai scumpe, unele ale unor branduri cunoscute, altele din categoria ”no-name”. Indiferent ce telefon am avut și oricâtă grijă am avut de el, în cei 15 ani am aflat pe propria piele și pe propriul buzunar că un telefon mă ține, în medie, un an de zile. Mi-au fost furate telefoane, am pierdut telefoane, am scăpat pe jos telefoane și am dăruit telefoane, pentru a-mi putea cumpăra unul mai bun și mai nou. Indiferent de motive, media a rămas aceeași: un telefon mă ținea maximum un an.

Așa că mi-am făcut calculele. Merită să investesc sume uriașe într-un telefon pe care să nu-l folosesc mai mult de un an? Așa am devenit fan telefoane ieftine. Răspunsul era întotdeauna ”Nu”. Chiar dacă îmi permiteam să-mi cumpăr un telefon nou – puteam apela și la vestitele rate, dacă-mi plăcea suficient de mult un telefon – am preferat să nu o fac și să folosesc acei bani într-un mod mai inteligent. La urma urmei, telefoanele ieftine își făceau suficient de bine treaba pentru mine.

Mă ținea bateria doar o zi? Câte din telefoanele scumpe din ziua de azi țin mai mult, în condiții de folosire intensivă? Am preferat un telefon Allview în locul unui Samsung, de exemplu? De ce să plătesc pentru aceleași specificații un preț dublu, cât timp ambele telefoane, ieftine sau scumpe, făceau exact același lucru?

Din fericire pentru mine, nu am fost niciodată foarte pasionat de fotografie. Cu toate acestea, mereu îmi doream un telefon cu o cameră foto performantă, deși știam că nu o să o folosesc niciodată la capacitate maximă. Telefoanele ieftine pot avea camere foarte bune, pentru că ritmul în care noi și noi smartphone-uri apar anual nu lasă telefoanele vechi de un an sau doi să devină foarte perimate din punct de vedere tehnologic. În schimb, prețurile le scad simțitor. Așadar, am preferat in general ceva telefoane ieftine în condițiile în care modelul de acum un an al oricărui producător devine mult mai accesibil odată cu o nouă lansare.

În fine, dacă motivele expuse până acum nu sunt suficiente, mai pot adăuga faptul că prin telefoane ieftine nu înțeleg neapărat modele de acum 10-15 ani. Să nu fiu înțeles greșit, îmi place să fiu la curent cu noile tehnologii și să folosesc un smartphone la fel de mult ca oricărui alt tânăr, dar prefer să economisesc banii. Prin telefoane ieftine înțeleg modele cu nume nu atât de celebru și de populare, dar care poate că au specificații chiar mai bune decât suratele mai cunoscute, respectiv modele mai vechi (maximum un an-doi, așa cum spuneam) ale producătorilor importanți. Credeți-mă, economiile pe care le puteți face astfel sunt mai mult decât impresionante. Mai ales dacă vă cumpărați, la fel ca mine, câte un telefon pe an.

Distribuie articolul 'Cum am devenit un fan al telefoanelor ieftine' daca a fost pe placul tau!
About the Author

Pasionat de solutii de optimizare si promovare pentru afaceri si magazine virtuale din diverse zone de obiecte de afaceri.

Leave A Response For Cum am devenit un fan al telefoanelor ieftine