De ce am ales o centrală Liepsnele?

centrala pe lemneE o decizie foarte grea atunci când trebuie să alegi centrala care să te scoată din iernile geroase, și asta nu o spun eu, ci o spun toți prietenii mei cu care m-am consultat înainte de a mă decide ce centrală să-mi aleg.

Citisem foarte multe despre toate tipurile de centrală, mă documentasem extrem de bine înainte, intrasem pe toate forumurile posibile și am aflat părerea tuturor oamenilor. Acest lucru nu m-a ajutat prea mult pentru că, ca de obicei, părerile sunt împărțite. Unii oameni spuneau că o centrală electrică este soluția, alții optau pentru centrala pe gazeificare sau petrol și în final, categoria de oameni care considera că centralele pe combustibil solid sunt cele mai eficiente.

Așadar, părerile clienților nu m-au ajutat prea mult și am decis să-mi fac singur, propria părere. M-am documentat întâi în ceea ce privește combustibilul, voiam un randament cât mai mare la căldură și cu un cost cât mai mic, firește. După multe căutări am ajuns la o concluzie, centralele pe combustibil solid sunt cele mai eficiente.

Însă acum se ridica altă problemă. Fiind foarte multe centrale pe lemne disponibile pe piață, nu mă puteam decide exact ce model ar fi trebuit să achiziționez și de la ce producător? Tot după îndelungi căutări am descoperit centrale pe lemne Liepsnele.

M-am documentat puțin și am descoperit că Liepsnele produce centrale pe lemne de o calitate înaltă, cu sistem de ardere tip lumânare, adică fix ceea ce aveam nevoie.

Ce înseamnă sistemul de ardere de tip lumânare?

Pe scurt spus, acesta oferă foarte multă autonomie centralei și faci și economie de combustibil. Dacă e să explic exact cum funcționează, atunci imaginați-vă o lumânare. Aceasta arde treptat, iar partea de jos nu se încălzește decât când flacăra ajunge acolo ( ca dovadă faptul că o putem ține mereu în mână). Tot așa funcționează și centralele Liepsnele. Se încălzesc doar lemnele de deasupra, celelalte rămân reci până când le vine rândul.

O să vă întrebați probabil la ce ne-ar folosi așa ceva?

Ei bine, după cum am explicat și mai sus acest lucru îi oferă o autonomie foarte mare centralei, până la 30 de ore cu o încărcătură completă de lemn și până la 5 zile cu o încărcătură completă de cărbune. Pe scurt, nu mai trebuie să ai grija focului pentru mult timp!

Ce alta avantaje mi-a mai oferit centrala Liepsnele?

S-a văzut economia de combustibil, s-a văzut economia de bani, pe scurt, toate promisiunile și beneficiile pe care cei de la Liepsnele le promit sunt adevărate. Asta mă face să spun încă o dată că am luat cea mai bună decizie atunci când i-am ales și că sunt producători de încredere.

Iarna trecută deși s-au înregistrat temperaturi destul de scăzute, centrala mea a făcut față și am avut căminul în permanență încălzit cum mi-am dorit. Nu a trebuit să curăț de prea multe ori de cenușă centrala, nu mi-a făcut absolut nicio problemă și sunt sigur că va funcționa la fel de bine și pentru următorii 25 de ani!

Distribuie articolul 'De ce am ales o centrală Liepsnele?' daca a fost pe placul tau!
Next Article >
About the Author

Leave A Response For De ce am ales o centrală Liepsnele?