Etapele montării aparatului dentar

Aparatul dentar reprezintă sistemul prin intermediul căruia medicul ortodont aplică o forță pe dinți pentru a-i deplasa în poziția corecta și a schimba dinamica și legătura dintre aceștia, obținând, astfel, un zâmbet perfect. Aparatul dentar este folosit în domeniul stomatologic,  ortodonție – specialitatea stomatologiei ce presupune diagnosticarea, prevenția și tratamentul deformațiunilor dentare. Aceasta se ocupă cu studiul și tratamentul mușcăturilor necorespunzătoare, care pot fi rezultatul poziției incorecte a dinților. Astfel, aparatele dentare sunt utilizate pentru corectarea deformațiunilor dentare prin deplasarea dinților și a oaselor.

Dacă te gândești să optezi pentru montarea unui aparat dentar, iată etapele la care trebuie să te aștepți pe parcursul tratamentului stomatologic!

  1. Consultația

Pacientul trebuia să completeze o fișă prin care va furniza cabinetului datele de contact și istoricul medical, importante pentru ortodont pentru stabilirea viitorului tratament. Urmează consultul propriu-zis de specialitate, în urma căruia atât ortodontul, cât și pacientul află starea stomatologică asupra problemelor și posibilităților de tratament ale acestora. Pot fi necesare radiografii efectuate în cadrul consultației pentru o diagnosticare mai exactă. Pacientul primește eventual recomandări pt efectuarea altor controale medicale, urmând să fie programat pentr planul de tratament.

  1. Tratamentul

Ortodontul studiază pozele de diagnostic și radiografiile, în urma cărora stabilește alternativele de tratament.

Îm momentul în care pacientul se prezintă pentru o altă consultație, ortodontul va explica alternativele împreună cu toate informațiile tehnice, temporale și financiare ale acestora. De asemenea, sunt date toate recomandările medicale necesare în cazul fiecărui pacient, specifice tratamentului și problemelor.

  1. Montarea aparatului dentar

În cazul aparatelor dentare care modifică dezvoltarea oaselor maxilare, cât și la viitori pacienți Invisalign, va fi necesară amprentarea cavității orale pentru a realiza aparatul corespunzător.

Pacienții care au ales să poarte un aparat dentar fix, nu le este necesară amprenta, aparatul aplicându-se direct pe dinți, după o igienizare profesională riguroasă. Pe dinții curați și uscați braketsii se lipesc unul câte unul, la finalul montării, pacientul putând să manânce imediat, dar doar alimente moi. Nu va părăsi, însă, cabinetul până nu va primi din partea ortodontului toate indicațiile necesare pentru un tratament propice și o înteținere corespunzătoare.

  1. Consultatii ulterioare:

Controalele ulterioare aplicării aparatului dentar diferă de la un tip de apparat dentar la altul. În medie, aparatele mobile necesită controale o dată la 3 luni, iar cele fixe la 2 luni. Indiferent de tipul aparatelor dentare, durata medie a controalelor este de aproximativ 15 minute.

  1. Contenția

Indiferent de tipul de aparat sau de durata tratamentului urmat, toți dinții au tendința de revenire la poziția inițială, pentru o perioadă relativă de timp după demontarea aparatului dentar. De aceea, tratamentul ortodontic activ va fi urmat de unul pasiv. Există diferite tipuri de aparate pentru contenție (de menținere a rezultatului), cel mai recomandat fiind gutiera: un mulaj dur, transparent și comod al dințiilor ce trebuie purtat în timpul nopții.

  1. Consultațiile după tratament

Tratamentul pasiv, cel pentru menținerea rezultatelor, necesită și el controale periodice la ortodont; inițial la o lună, apoi la 3 luni de la încetarea tratamentului, în continuare fiind suficiente controale bianuale.

În cadrul acestor consultații se urmărește bună starea cavității orale, menținerea rezultatelor tratamentului și se dau recomandările medicale necesare în continuare.

Vă așteptăm la cabinetul stomatologic Dentocalm (https://dentocalm.ro/) din Cluj-Napoca pentru a avea parte de cele mai bune tratamente ortodontice!

 

Distribuie articolul 'Etapele montării aparatului dentar' daca a fost pe placul tau!
About the Author

Pasionat de solutii de optimizare si promovare pentru afaceri si magazine virtuale din diverse zone de obiecte de afaceri.

Leave A Response For Etapele montării aparatului dentar